Biserica Ortodoxă „Sf. Ier. Nicolae” este situată în localitatea Sânpetru, jud. Braşov, pe str. Bisericii Române, nr. 556, şi este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice 2010, poziţia 832, cu nr. cod LMI BV-II-m-A-11816. Parohia face parte din Protopopiatul Ortodox Săcele.

Localitatea Sânpetru este amplasată la numai 4 km de municipiul Braşov, în Ţara Bârsei, pe drumul secundar ce leagă Braşovul de oraşul Sfântu Gheorghe. Cele mai apropiate localitaţi sunt Bod (7 km) şi Hărman (5 km). Este atestată documentar în anul 1240 sub numele de Mons Sancti Petri. Este o străveche aşezare săsească cunoscută sub numele de: în dialectul săsesc Pittersbarch, în germană Petersberg, Petersdorf, Petersburg, și în maghiară Barcaszentpéter, colocvial Szentpéter.

În anul 1960 s-a decoperit în zona un tezaur cu drahme macedoniene greceşti din sec. al II-lea î. d. Hr. În anul 1211 este începutul colonizării de către saşi a localităţii. De-a lungul vremii au convieţuit evanghelici, catolici si ortodocşi.

Documentele din Arhivele Naţionale – Braşov atestă că cele 33 de familii de români cer în anul 1762 un preot pentru biserica de lemn deja existentă, preot ce este investit abia în 1779. În anul următor, românii din localitate cer stăpânirii habsburgice construirea unei biserici din piatră, ce se va ridica în anul 1781 de către Hagi Sandru, negustor din Braşov, şi soţia sa Paraschiva, biserica fiind terminată în anul 1784.

Arhitectura bisericii este dominată de formele caracteristice epocii. Posibilităţile financiare fiind reduse în mediul rural, barocul a fost simplificat şi adaptat cerinţelor cultului ortodox. Construcţia este de tip mononavat în plan dreptunghiular, biserica având dimensiunile exterioare de: 19,35 m lungimea şi de 7,60 m lăţimea, zidul bisercii având o grosime de 1 m.

Altarul este boltit cu o calotă semisferică, naosul este boltit cu o calotă semicilindrică cu patru penetraţii dispusă de-a lungul axei longitudinale. Pronaosul este împărţit în două de un zid cu arcade, fiind boltit cu calote semicilindrice dispuse perpendicular pe ax. Pridvorul este închis, iar turnul clopotniţei a fost zidit ulterior deasupra tindei în anul 1807. Întârzierea zidirii clopotniţei se datorează legislaţiei imperiale care nu permitea ca bisericile ortodoxe să se vadă de la distanţă. Şi astăzi biserica este într-o zonă mai greu accesibilă vederii, deoarece se află într-o zona mai joasă, aproape de marginea comunei, fiind înconjurată de case.

Biserica este pictată în fresca, stil tradiţional brâncovenesc, de un pictor necunoscut, în sec. al XVIII-lea. Totuşi pe icoana ce îl reprezintă pe Sf. Andrei, este inscripţionat: „1842, aprilie 29, Barbuc zg.” (zg. = zugrav). Pictura bolţilor şi a pereţilor urmăreşte desfăşurarea iconografică tradiţională. Asupra acestei picturi a intervenit spre finele sec. al XIX-lea o mână nedibace denaturând-o într-o măsură şi înlocuind titluri cu altele necorespunzatoare acolo unde nu a înţeles aceste titluri şi atribute. Repictarea este în tempera cu un liant foarte slab. Iniţial aureolele sfinţilor au fost de culoare ocru, iar ulterior au fost acoperite cu câteva straturi de bronz care au oxidat puternic. Starea de conservare a stratului actual este precară. Catapeteasma bisericii este din lemn, împodobită cu icoane de lemn, lucrate în tehnică tempera, în sec. al XVIII-lea. Cuprinde rândul icoanelor împărăteşti: Iisus Hristos, Maica Domnului, Sf. Nicolae (hramul), Adormirea Maicii Domnului, prăznicarele, apostolii şi moleniile, lipsind Crucea Răstignirii.

Potrivit unei datini locale, în general ardeleneşti, în locul arhanghelilor de pe uşile diaconeşti (laterale), aici apar marii preoţi ai Vechiului Testament: Aron pe uşa de nord şi Melchisedec pe uşa de sud. Catapeteasma a fost restaurată de către Mihai Micu în anul 1995. Clopotele sunt de mărime mijlocie. Cel mai nou este turnat în anul 1923, făcut pe cheltuiala credinciosului Petru Comişan, prin staruinţa preotului Ioan Nan. Cel de-al doilea datează din 1831, fiind inscripţionat în relief cu litere chirilice, dar din păcate nu se poate desluşi numele donatorului şi nici al preotului paroh.

Patrimoniul bisericii deţine un potir datat din anul 1748 a cărui provenienţă şi utilitate este necunoscută. Din datele existente nu este confirmată folosirea acestuia în cadrul cultului în biserica din Sânpetru.

În biserică există un pomelnic cu grafie chirlică cu ctitorii bisericii (nedatat). De asemenea ca şi inscripţie amintim pisania lizibila doar în proporţie de 50-60%. De asemenea amintim Sf. Cruce din altar donată de credinciosul Zaharia Bâsan, originar din Sânpetru. Pe cruce se regăsește următoarea inscripție:„Această s Cruce sau făcut cu chieltuiala D. Zaharia Bârsan și soția Marina prin Ioan Trombițescu zugrav, 1876, martie, 24”.

Preoţii cunoscuţi din 1779 până în prezent sunt: Ioan Neagoe (1779-1795); Ioan Bucur; Irimie Creangă; Ion Nan (1898-1945); Ioan Stelea (1945-1987); Ioan Andrişoaia (1987-1994); Lică Borşan (1994 – 2017); Iustin Gârleanu (2017 – prezent).

Printre cântăreţii parohiei care s-au remarcat de-a lungul vremii îl amintim pe Ciprian Cucu care a funcţionat între anii 2003-2009, membru fondator al Grupului Vocal „Anatoly”- Braşov. Căminul cultural al parohei a fost construit în anul 1936 pe amplasamentul vechiului cimitir ca urmare a construirii unui nou cimitir în jurul anului 1900 care funcţionează şi astăzi. După primul Război Mondial a fost construit un monument funerar sub care au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale celor căzuţi. În perioada interbelică planul iniţial de construire a unei biserici a fost pe amplasamentul actual al Căminului.

În cimitirul actual, în trecut, a existat o casă rece acoperită cu ţiglă ce a fost demolată în perioada interbelică. Actuala casă rece, datează din perioada interbelică şi a fost cândva casă de locuit, administrată de îngrijitorii bisericii şi ai cimitirului. A fost extinsă și modernizată de pr. Lică Borșan.

Şcoala confesională construită în anul 1875 cu pereţii din cărămidă şi acoperită cu ţiglă având două clase la care se adaugă o a treia clasă construită în 1913 la care s-au adăugat locuinţe pentru 2 învăţători, constând fiecare din doua camere şi dependinţe. Construcţia este astfel concepută ca în caz de necesitate, să poată fi supra-etajată.

Casa parohială este din cărămidă, acoperită cu ţiglă, şi a fost zidită în anul 1898.